Istoria „bucătarului”

bucatar ambrosious

Nu sunt cel mai umblat român și nici nu consider că dețin un absolut în ceea ce privește cunoștințele gastronomice. Totuși, pot să vă spun câte ceva despre ce consider, trecut prin filtrele mele umile și curățate din când în când.

Nu am ajuns să studiez arta culinară dintr-o pasiune înnăscută sau din palatul de amintiri, sau mai bine zis, din bucătăria de amintiri a parinților sau a bunicilor care gătesc. Intr-adevăr, vorbind despre anumite preparate, cum ar fi pâinea, tăiței, paste, mămăligă sau carne de porc în cuptor, cozonac, trezesc în mine amintiri văzundu-mi mama sau bunica în bucătărie gătind. Mâinile băgate adânc în făină sau trântind un aluat pe masă, mirosul de carne la coptor, cârnați prăjiti sau cozonac sunt imagini și mirosuri ce-mi vin des în minte atunci când gătesc ceva asemănător.

Nu, la mine a fost o decizie conștientă, la un punct în viața mea, când am hotărât că vreau ceva mai mult decât aveam, să fac ceva mai mult cu viața mea plictisitoare. Îmi amintesc și acum, eram la o cafenea, într-o dimineață în care am decis să nu plec la muncă și să nu anunț pe nimeni. Am cerut chelneriței o cafea și foaie și pix (mi-a adus cafea pix și un șervețel), știam exact ce trebuia să fac în dimineața aceea, să pun pe foaie ce am de făcut ca să schimb cursul vieții și să mă țin de asta orice ar fi.

Sorbeam din cafea și fumam o țigară, gândindu-mă la ce-mi place mie să fac, ce pasiuni am, ce mă face pe mine să fiu entuziazmat. În toate gândurile acestea, îl întrebam și pe Dumnezeu, „Tu ce vrei sa fac, care ar fi destinul meu?”. Sincer să fiu, nu știu de unde și cum, dar în mintea mea a fost doar asta, să mă fac bucătar. Poate e de la Dumnezeu, poate nu, poate că am văzut un show cu un oarecare chef celebru britanic, nu mai știu exact. Dar iată, am decis, trebuie să fac ceva în privința asta.

Am căutat un curs, pentru calificare ca bucătar, până la urmă un restaurant nu te bagă în seamă dacă ai doar pasiune, sau ai luat o decizie, și atât. Dar nu m-am limitat la un curs, ci am căutat peste tot, emisiuni, articole și cărți din care aș putea să studiez, să mă educ cât mai mult posibil în arta culinară. Am ajuns și la curs, dezamăgitor, „lectorul” nu era bucătar și suportul de curs, o carte veche printată și spiralată, cu atenție distribuită către spălarea și testarea oului în apă cu conținut de sare de 50% – 60%.

Indiferent, am zis că voi studia, așa că am luat acel suport de curs, de aproximativ 300 de pagini, am făcut un rezumat, la ce am considerat că este important și trebuie știut. Am rezumat cartea la aproximativ 100 de pagini, în care m-am chinuit să adaug cât mai multe, să nu pară prea sărăcăcioasă.

Am anticipat un nivel scăzut în ceea ce înseamnă gastronomie pentru români, dar nu m-am așteptat la o delăsare de gradul ce am întâlnit-o în bucătăriile restaurantelor pe unde am încercat să fac practică și să lucrez după finalul cursului. Toate acestea m-au dezamăgit profund și din păcate am lăsat bucătăria după o perioadă în care am trăit toate acestea și am înțeles faptul că mai mult contează câți bani primește patronul și că șeful e șef, chiar dacă habar nu are artă culinară.

În final, după câțiva ani, de încercat alte domenii, în unele în care am eșuat și altele în care am reușit, am revenit înapoi la pasiunea mea clădită, muncită și alimentată fără să mă simt sătul, gata să studiez și să aprofundez cum nu am făcut-o înainte.

Empty sidebar

Please add widgets to this sidebar.

Ambrosious