N-ai ce să faci când e vorba de pulpele de pui: știi că o să dai gata pe oricine se așează la masă. Pulpele de pui sunt fragede, aromate, ușor de gătit și capabile să preia și să incumbe în ele toate adaosurile magice pe care le pregătești cu migală. O rețetă pentru succes, indiferent de pretențiile pofticioșilor.

Memento: Această rețetă are cantitățile măsurate pentru doi meseni

 

Metodă de preparare:

Alegem o tigaie înaltă, sau o oală cu mâner, pe care o putem apoi băga în cuptor direct de pe aragaz. Atenție să reziste la temperaturi mari! În ea, punem niscaiva ulei de măsline extra verzui, extra aromat și extra virgin.

Pulpele de pui asezonate cu sare din belșug se prăjesc deasupra câte două minute pe fiecare parte, până devin ușor aurii.

În aceeași oală/tigaie, înainte să întoarcem puiul pe cealaltă parte, se adaugă jumătate de ceapă tăiată, ghimbirul (cam 5-7cm, părțile tari de la fenicul și doi ardei iuți mici (dar nu foarte iuți) – toate tăiate mari și fără griji. Ce înseamnă asta? Adică astfel încât să se așeze comod lângă pui.

După ce le găsim loc unele cu altele, adăugăm 3 linguri de miere peste, o lingură de sos de soia, și 75 grame de unt. Le așteptăm câteva clipe să fim siguri că toate legumele sunt înmuiate, și apoi le băgăm pe toate la cuptorul preîncălzit (160-180 grade Celsius), și se țin acolo la dădăcit cam 15 minute, până se face carnea.

În cele 15 minute de grație, ne îngrijim de garnitură.

Legumele se taie julienne și se sotează la foc iute în ulei de măsline cu sare și un pic de sos de soia. Așa, cât să fie pe gustul familiei. Grijă mare la îmbinarea sării cu sosul de soia, întrucât și sosul are foarte multă sare îl el și să nu fie prea mult. Mai degrabă, începeți cu sosul de soia, și apoi adăugați sare cât și dacă mai trebuie.

Când legumele sunt gata, se adaugă 150ml apă, și imediat peste, două mâini de noodles (tăiței din orez), lăsându-se câteva minute să se îmbrățișeze toate, până sunt gata și tăițeii (2-3 minute, ei se comporta ca fideaua românească).

Le așezăm încetișor în ordine inversă. Mai întâi noodles cu legumele, apoi puiul și apoi răsfirăm țanțoș susan deasupra, și frunzulițe de fenicul. Nu lăsăm nimic nepus în valoare!

Pentru noi nu-i doar mâncare… e (con)știința artei gătitului! Poftă bună!