Pentru mine, cred că și pentru orice alt român, pâinea a fost un produs nelipsit de pe masă. În mintea mea naivă și tânără, de atunci, pâinea mergea cu tot și orice. Nu cred că aveam vreo idee cum se face și de ce gustul pâinii mergea cu toate, nu cred că m-am obosit vreodată cu astfel de gânduri. Până la urmă pentru mine era vorba doar de a mânca, să nu mor de foame, să-mi treacă sentimentul ciudat ce-l simțeam, „de foame”.
Dar când am fost copil, gândeam ca și un copil, mâncam ca și un copil. Acum că am mai dospit, am mai crescut, mintea s-a trezit și ochii deschiși înspre tot ce înseamnă ale mâncării și multe alte pasiuni și fascinații ale mele ce încerc să le îndrept înspre a trăi cu adevărat tot procesul, de la a cumpăra ingredientele până la ultima fărămitură digerată.
Într-adevăr, a face o pâine e un sentiment aparte, grija ce trebuie să o ai, atenția, răbdarea. Pentru mine a fost o plăcere și a creeat o mică dependență. Cum eu prefer o implicare cât mai mare și multă, optez înspre a face lucrurile de mână, fără aparate. De altfel, sunt în propria casă, nu într-o bucătărie profesională. Așa că, am luat-o la mână…
două pahare de făină integrală
o lingură de sare de himalaya
o lingură drojdie instant / praf
o lingură semințe fenicul
o lingură semințe coriandru
50g semințe susan negru
două linguri ulei de măsline
3/4 pahar cu apă călduță
un gălbenuș de ou pentru uns pâinea
unt pentru tavă
Am luat un bol mare de plastic, așa cum îmi amintesc de la bunica și mama mea, printr-o sită de cernut am pus înăuntru făina, sarea și drojdia. Semințele de fenicul și coriandru le-am pus în mojar și le-am sfărâmat cu pistilul, după care le-am pus și pe ele prin sită în bol, urmate de susan.
După ce le-am amestecat puțin pe toate, să fie dispersate toate și bine integrate una în alta, am adăugat ulei de măsline și apa. Am început să le amestec ușor, cu mâna, trecând aluatul printre degete în timp ce-l strângeam în palmă.
Consistența trebuie sa fie puțin lipicioasă, destul de fermă, dacă e prea lipicioasă adaugă puțină făină, daca e prea fermă și sfărâmicioasă, adaugă puțin apă.
În același bol, adunat aluatul într-o bilă cu puțină făină peste, îl las la dospit cu un prosop de bucătărie peste, timp de 30-40 de minute. Îi place la căldură…cui nu-i place…
După ce a dospit, peste blatul de bucătăria presar puțină făină, și frământ aluatul ușor, timp de 3-5 minute, adăugând făină cât să nu se lipească de mână și blat.
Într-o tavă de cozonac unsă cu unt pe toata suprafața de interior, am potrivit aluatul și l-am lăsat la dospit înca 20 de minute. Timp în care am pornit cuptorul la foc mediu, 160 de grade Celsius.
Aluatul de pâine bine crescut și dospit, cuptorul preîncălzit, ung aluatul cu gălbenușul de ou și-l pun la cuptor. Când e de o culoare maronie și-ți dă senzația de o pâine bine coaptă, stomacul nu-ți mai dă pace și te tot avertizează că nu mai poate de foame…atunci e gata…