Diminețile sunt în general liniștite, o nouă zi, o nouă oportunitate să învăț ceva nou, ceva nou de apreciat sau un subiect de adâncit lăsat undeva pierdut și nu apreciat destul.
Dar în ultimul timp mă trezesc cu tot mai multe gânduri, întrebări, decizii luate fără a considera decât o mică parte din întreg sau alte ramuri unde ar fi putut duce. În dimineața asta gândul a fost…timpul. Am intrat într-un alt anotimp, toamna, dar totuși încă ingrediente și produse de vară pe rafturile supermarketului. Ignorant trec printre rafturi de produse și produse, nici măcar nu mă opresc să consider, ăsta e un produs de toamnă de România? Sau de vară de Spania?
Poate din dorința de a putea savura preparate din anotimpul de vară sau pur și simplu industrializare și business. Indiferent de motiv, simțul sărbătorii unui anotimp s-a pierdut în mare măsură. Asă că am decis să-mi iau la revedere de la o vară verde și frumoasă cu o frittata cu ingrediente din piața locală.
Am pregătit ce am nevoie pentru două persoane:
Praz (de la care am folosit partea rădăcinoasă, fără frunze) – tăiat subțire
1 ardei roșu – tăiat cubulețe
1/2 dovlecel – tăiat cubulețe
200g mazăre – fiartă
4-5 crenguțe de cimbru – frunzulițele
6 ouă
Am început să mă entuziazmez, să le văd toate pregătite, culori…trebuie să fie delicios, deja-mi venea în minte imaginea finală a preparatului, cum să-l servesc, cum va arăta…mi-am ales două tigăi adânci. Am pornit cuptorul și l-am setat pe mediu, o tigaie adâncă pe aragaz la foc mare. M-am aruncat o dată cu toate ingredientele în amintiri…
În puțin ulei de măsline rafinat am sotat legumele cu o decalare de câteva zeci de secunde. Prima dată intră ardeiul, după dovlecelul, 2/3 prazul tăiat (partea mai rădăcinoasă) și la final mazărea. Am asezonat la fiecare pauză, puțină sare. După ce s-au înmuiat și au o ușoară culoare maronie, sting focul și adaug cimbrul și puțin piper. Gust…arome peste arome, subtil și delicios!
Am folosit ulei de măsline rafinat, pentru că are un gust neutru, nu e prea scump și e perfect pentru prăjit. Păstrați ulei de măsline extravirgin pentru salate sau peste un preparat înainte de servire.
Cuptorul îl setez la mic și las legumele sotate deoparte să scadă puțin temperatura, până atunci, bat ouăle cu un tel. Vreau să fie ușoare și pufoase.
Într-o altă tigaie, pentru cuptor, am așezat legumele, am turnat ouăle peste, le-am încorporat una în alta și am asezonat pe deasupra cu puțină sare. Am pus totul la cuptor timp de 15 minute la foc mic.
Am finalizat cu praz, cimbru, ulei de măsline și o frunză de busuioc…înapoi la verde.